Ce este ortofotoplanul?
Un ortofotoplan reprezintă o imagine metrică obținută prin compunerea fotografiilor aeriene realizate de o dronă. Spre deosebire de o simplă lipire a fotografiilor, ortofotoplanul elimină distorsiunile cauzate de camera fotogrametrică sau de relieful terenului. Este realizat într-un sistem de proiecție bine stabilit, cum ar fi sistemul național de proiecție Stereo ’70 al României.
Vom detalia în răndurile ce urmează – cum se realizează ortofotoplanul, care sunt beneficiile, în ce domenii poate fi utilizat, software-ul folosit dar și costurile realizării.
Caracteristici-cheie ale ortofotoplanului:
- Elimina erorile și distorsiunile, oferind o acuratețe remarcabilă
- Rezoluția poate fi centimetrică sau chiar milimetrică, în funcție de cerințele proiectului
- Ideal pentru studii topografice și cartografice, studii hidrotehnice, planificare urbană și rurală, managmentul resurselor naturale, agricultură, infrastructură și transport, etc.
Cum se realizează ortofotoplanul?
Crearea unui ortofotoplan necesită un set specific de date și echipamente:
- Fotografii aeriene: Acestea pot fi cu sau fără geotag
- Coordonate 3D: Ale punctelor de control marcate pe sol
- Coordonate 3D ale centrelor de fotografiere: Determinate PPK (Post-Processed Kinematic) sau RTK (Real-Time Kinematic).
Utilizând tehnici de procesare fotogrammetrice și software de specialitate, se generează norul de puncte prin intermediul căruia, ulterior, este creat ortofotoplanul.
Echipamentele utilizate:
-
- Drona DJI Mavic 3E RTK
- Sistem LIDAR, Rock Robotic R3 PRO, montat pe dronă DJI Matrice 350
- Stații grafice pentru prelucrarea datelor
Software utilizat pentru procesare
Prelucrarea fotogrametrică este realizată cu Pix4D Mapper, unul dintre cele mai avansate programe. Inginerii implicați în aceasta operațiune dețin acreditare eliberată de producatorii softului de prelucrare.
Durata și costul serviciului:
Timpul necesar pentru realizarea unui ortofotoplan depinde de:
- Numărul fotografiilor aeriene
- Rezoluția dorită
- Natura și locația terenului.
Pentru o ofertă de preț personalizată, vă invităm să ne contactați.
La ce poate fi utilizat ortofotoplanul?
Ortofotoplanul este o resursă extrem de utilă în:
- Topografie, cartografie și crearea hărților
- Planificarea urbană și rurală: Ajută în planificarea și dezvoltarea infrastructurii, evaluând modificările teritoriale și gestionând utilizarea terenurilor.
- Agricultură: Fermierii le pot folosi pentru monitorizarea sănătății culturilor și pentru gestionarea eficientă a resurselor.
- Construcții și dezvoltare imobiliară: Sunt folosite pentru a evalua amplasamentele potențiale ale construcțiilor și pentru a gestiona proiectele de dezvoltare.
- Managementul resurselor naturale: Ajută în gestionarea pădurilor, apelor și a altor resurse naturale.
- Mediu și conservare: Pot monitoriza schimbările de mediu și ajuta la gestionarea zonelor protejate sau afectate de dezastre naturale.
- Infrastructură și transport: Facilitează planificarea și întreținerea drumurilor, căilor ferate și altor infrastructuri de transport.
Beneficii suplimentare
Pe lângă ortofotoplan, oferim și alte servicii fotogrammetrice, cum ar fi:
- Norul de puncte tridimensional: Generat prin fotogrammetrie sau LIDAR, acesta este colorat pe baza fotografiilor aeriene și oferă informații extrem de detaliate despre teren și infrastructură.
- Modele digitale altimetrice ale suprafeței măsurate
- Modele digitale altimetrice ale terenului
- Tururi virtuale: Fotografii panoramice 360°, realizate cu camere sferice sau laser-scannere (Leica RTC360, Trimble X9)
- Filmări și fotografie aeriană comercială. Produsele pot fi livrate cu sau fără post procesare.
Precizia măsurătorilor
Acuratețea reconstrucțiilor fotogrametrice depinde de mai mulți factori:
- Calitatea camerei fotogrametrice
- Înălțimea de zbor
- Gradul de acoperire longitudinal si transversal al zborului proiectat si softul de prelucrare.
- GSD (dimensiunea pixelului la nivelul solului).
Exemplu: La un GSD de 5 mm, precizia planimetrică poate varia între 5 și 10 mm, iar cea altimetrică între 5 și 15 mm.
În concluzie, ortofotoplanurile reprezintă un instrument esențial în domeniul geospatial, oferind o reprezentare precisă și detaliată a terenului. Acestea sunt utilizate pe scară largă în cartografie, planificarea urbană, agricultură, gestionarea resurselor naturale și infrastructură.
Prin corectarea geometrică a imaginilor aeriene, ortofotoplanurile permit utilizatorilor să ia decizii informate bazate pe date exacte, contribuind astfel la eficiența proceselor de planificare și gestionare.
Datorită versatilității lor, ortofotoplanurile nu doar că facilitează analiza detaliată a mediului înconjurător, dar contribuie și la dezvoltarea sustenabilă a comunităților.
Xplorate Group este pregătită să ofere cele mai bune soluții adaptate nevoilor beneficiarilor.
Contactați-ne pentru detalii suplimentare!